Căutare

EROI, MORMINTE ŞI STATUI: POETICA EVANESCENŢEI ÎN SECOLUL XIX

Eroul este un pretext de a rejuca istoria, iar preocuparea pentru moartea lui, cel mai rapid răspuns pe care îl dăm timpului, concretizând precaritatea noastră în metafore funebre. Ele ne ajută să dăm greutate „trecerii“, să ne repre¬zentăm succesiv noţiuni contrare: uitarea şi ţinerea de minte, despărţirea şi regăsirea, absenţa şi prezenţa. Cultul eroilor este o poetică a sfârşitului amânat.

Formarea diplomatilor in lumea moderna

139 de ani s-au scurs de la moartea lui Ludovic Steege. Răgaz suficient pentru istoriografie a-i fi modelat o biografie, cel puţin, orientativă. Viaţa politică, rafinamentul intelectual, prestanţa publică sunt argumentele unui destin ale cărui împliniri se suprapun peste o secvenţă cronologică fastă din istoria românilor. Din păcate, canonul istoriografic a gândit recuperarea trecutului, mai ales, la nivelul elitelor. Fără a fi avut anvergura altor contemporani sau ambiţia de a-i concura, cert este că Ludovic Steege a impus respect în lumea prin care a umblat.

TĂCEREA ROMÂNIEI

Problema politicii externe a unui stat mijlociu este o problemă delicată şi adeseori specialiştii şi opinia publică critică cu entuziasm debordant o stare de lucruri, fără a fi însă capabili să facă o analiză pertinentă, cu oferirea unor soluţii viabile pe termen mediu şi lung. În mod tradiţional, politica externă a fost pentru România o sursă de prestigiu şi stabilitate, atunci cînd poate lucrurile mergeau şovăielnic pe plan intern.

DIPLOMAŢIA ŞI DREPTURILE OMULUI ÎN SECOLUL XXI

Drepturile omului pot fi văzute ca având un rol de indicatoare de limită şi de orientare, precum şi de oferire de soluţii legitime, dar ele nu pot să vindece umanitatea de permanentul conflict dintre valori şi moduri de viaţă incomen¬surabile. „Drepturile nu oferă eliberarea de conflict şi alegere după care tânjesc universaliştii liberali. Indiferent de opinia noastră despre drepturile omului, ne vom confrunta cu dileme ale căror soluţii nu vor fi niciodată perfecte” .

RĂZBOIUL CUVINTELOR: NICOLAE PETRESCU-COMNEN ŞI PROPAGANDA ROMÂNEASCĂ ÎN ELVEŢIA, 1917-1918

Autorităţile guvernamentale române au sprijinit, la rândul lor, dez¬vol¬-tarea propagandei externe a României. Totuşi, iniţiativa guvernului român a venit ceva mai târziu decât în statele balcanice aliate şi rivale, intrate în război în 1914 şi 1915. Primul „birou de presă” român a fost creat la Paris, în anul 1917, acolo unde Alexandru Em. Lahovary, ministrul României în Franţa, şi generalul Dumitru Iliescu, aflat în misiune în capitala Franţei, au încercat din răsputeri să organizeze o propa¬gandă cât mai eficientă.

PERSONALUL DIPLOMATIC AL LEGAŢIEI ROMÂNIEI DE LA SANKT-PETERSBURG (1881-1886)

Cunoaşterea reprezentanţilor diplomatici europeni, în general, şi a celor români, în particular, acreditaţi în diferite capitale europene reprezintă, pe de o parte, o bază de lucru pentru cei interesaţi de reconsti-tuirea aparatului diplo¬matic, iar pe de altă parte, suportul unor informaţii cât mai exacte asupra perioadei în care un diplomat a îndeplinit o funcţie în aparatul diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe.