Căutare

ASTRA 145

ASTRA 145

            Se împlinesc 145 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (fapt petrecut la 23 octombrie / 4 noiembrie 1861). O vârstă venerabilă. O vârstă a bilanţului, dar şi a schimbării. Din partea noastră – respect pentru trecut şi pentru realizările celor ce au trudit şi trudesc în crez astrist şi, implicit, naţional; optimism (mai mult decât ponderat) pentru viitor, în special pentru posibilităţile de exprimare şi de afirmare ale segmentului tânăr, care trebuie să promoveze reperele şi valorile Asociaţiunii.

            Au trecut 145 de ani...

Începutul Asociaţiunii, oricât de modest (comparativ cu structurile de aceeaşi factură aparţinând maghiarilor şi saşilor), anunţa, însă, o perspectivă trainică, în cadrul căreia se putea edifica în sens naţional. Nu degeaba, în vara anului 1864, întâlnindu-se la Braşov cu George Bariţiu, Andrei Şaguna îi spunea: „Să nu lăsăm, domnule Bariţiu, ca să apună «Asociaţiunea» noastră, să o susţinem cu toate braţele, încât dacă s-ar întâmpla să pierdem toate celelalte drepturi, la câte ne nizuim, să rămânem cel puţin cu acest mijloc comun de cultură a limbei şi a spiritelor. Zelul nostru pentru «Asociaţiune» să nu scadă”[1].

Din perspectiva istoriei a avut dreptate. Activitatea desfăşurată de Asociaţiune şi rezultatele obţinute impresionează. În mod inconştient, poate, încă de la început, prin rosturile şi scopurile pe care şi le-a precizat, Asociaţiunea şi-a asumat o misiune naţională, panromânească[2]. Anvergura aceasta a devenit clară la sfârşitul veacului al XIX-lea şi la începutul celui de-al XX-lea, dar mai cu seamă în perioada interbelică. Atunci, datorită unor oameni devotaţi până la sacrificiu cauzei naţionale, ASTRA şi-a dovedit menirea revitalizantă şi civilizatoare în Basarabia, aspru pustiită şi aproape complet secată de suflu naţional românesc.

Fiind considerată una dintre instituţiile promotoare ale „ideologiei burghezo-naţionaliste şi fasciste”[3], ASTRA avea să dispară, pentru aproximativ patru decenii, din peisajul cultural şi naţional românesc (1948-1990). Însă forţa trecutului şi tradiţiile sănătoase au rezistat. ASTRA a renăscut, nu din propria cenuşă, nu ca pasărea Phoenix, ci doar ca un organism necesar şi benefic.

Actualele coordonate istorice par a ridica, însă, mari semne de întrebare asupra viitorului Asociaţiunii. După depăşirea perioadei 1948-1989, se părea că problemele care domină peisajul astrist naţional erau numai de ordin organizatoric. În ultimii ani s-a demonstrat, însă, că o altă problemă s-a conturat şi s-a insinuat treptat în cadrul general al ASTREI. Este vorba, în esenţă, de „primenirea” şi întinerirea structurilor Asociaţiunii, de regândirea şi reorientarea acţiunilor de perspectivă. Amânată ori nu, integrarea oficială a României în Uniunea Europeană se apropie. Momentul în cauză, dincolo de entuziasmul specific provocat unei naţiuni de sentimentalişti, ridică mari semne de întrebare asupra capacităţilor de adaptare şi de reacţie ale unei organizaţii încă puternic ancorată într-un trecut de multe ori idealizat şi hiperbolizat. Desigur, se poate replica prin aceea că, întotdeauna, problemele din cadrul ASTREI nu au lipsit şi, cu toate acestea, Asociaţiunea continuă să existe şi să activeze. Corect! Dar perioada noastră, poate mai mult decât cele anterioare, reflectă persistenţa unui aparent inexplicabil conflict între generaţii. Motivată de chestiuni care nici măcar nu merită să fie amintite aici, atitudinea reticentă şi suspicioasă a segmentului în vârstă al Asociaţiunii probează o neîncredere funciară în capacitatea de afirmare şi de manifestare a tinerilor. Cu regret constatăm că prea puţine despărţăminte înţeleg să coopteze şi să angreneze tineri în structurile lor în vederea predării ştafetei. Departe de noi dorinţa de a nega sau de a minimaliza meritele celor care reprezintă şi îndrumă, actualmente, destinele despărţămintelor şi ale filialelor astriste din România şi din jurul ţării! Mulţi dintre aceştia s-au identificat, practic, cu rosturile şi activităţile de esenţă naţională ale căror promotori credincioşi şi înfocaţi sunt. Însă, în opinia noastră, Asociaţiunea presupune mai mult decât atât. A fost gândită, la începuturile sale, ca un for cultural al românimii, al tuturor vârstelor şi confesiunilor acesteia, de la cei mai tineri studioşi până la cei mai venerabili şi mai cunoscuţi dascăli întru românism. De la palierul sibian la cel transilvănean, de la formula transilvăneană la cea naţională, încurajând şi promovând valorile şi crezurile româneşti – aceasta a fost evoluţia firească şi uşor de prevăzut a Asociaţiunii.

Am fi vrut ca, în mesajul nostru aniversar, să ne referim numai la aspecte pozitive şi luminoase, la realizări şi împliniri pe bandă rulantă ş. a. m. d. Imposibil! Fiindcă aceasta ar însemna o falsificare grosolană a realităţii şi a faptelor istorice. Întreaga istorie a Asociaţiunii reprezintă pagini de luptă şi înfruntare, de la micile destine individuale până la cel mai înalt şi mai cuprinzător crez al românilor – unitatea naţională. Noi, cei care trăim în anul de graţie 2006, nu puteam face excepţie de la această regulă, nu-i aşa? La Mulţi Ani, ASTRA!

Mircea-Cristian GHENGHEA

Despre Astra, numai de bine!

            Unul din cele mai interesante fenomene culturale şi sociale din modernitatea românească, Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român (actualmente Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român) – Astra – arată că înţelege să sfideze timpul şi interstiţiile istorice, încăpăţânându-se să facă parte inclusiv din realităţile româneşti contemporane. Animată de un nucleu de sufletişti şi idealişti ce se revendică, prin concepţii şi perspectiva asupra istoriei şi culturii naţionale, chiar de la filonul romantic specific veacului al XIX-lea, Astra dă semne că nu vrea să dispară din peisajul civic şi cultural actual, în ciuda anacronismelor uşor sesizabile care o caracterizează.

            Lăudabil şi demn de admirat este efortul depus de către astriştii contemporani în ideea promovării, prin mijloacele relativ modeste de care dispun, a nobilelor idealuri ce au fost trasate încă din anul apariţiei Asociaţiunii – 1861. Toate bune şi frumoase, mai ales că, la nivel oficial, acţiunile cu relevanţă în planul larg al comunităţilor româneşti din vecinătatea imediată sau ceva mai îndepărtată se lasă mai greu desluşite.

            Cu toate aceste indiscutabile realizări şi câştiguri pentru ceea ce îndrăznim să numim luptă naţională, situaţia Asociaţiunii nu este nici pe departe una liniştitoare în ceea ce priveşte viitorul, fie acesta mai apropiat sau mai îndepărtat. În esenţă, este vorba despre modul de raportare la realităţile contemporane, despre o schimbare radicală, mai mult decât necesară, în ceea ce priveşte tipul de mesaj şi promovarea acestuia în mediile interne şi externe.

În cazul în care se doreşte, într-adevăr, edificarea unei perspective, a unui viitor concret şi valabil pentru Asociaţiune, segmentul tânăr (nu neapărat ca vârstă, cât mai ales ca mentalitate) trebuie implicat şi promovat. Valorile Astrei sunt valorile românismului, ale unui românism ponderat şi integrator, capabil să răspundă, în mod echilibrat şi argumentat, tuturor provocărilor de ordin istoric şi cultural. Imaginea Asociaţiunii în veacul al XIX-lea şi în primele decenii ale celui de-al XX-lea era cea a unei elite a acestui românism pe care l-am menţionat. O elită, nu o masă, nu un grup de interese obscure şi de orgolii nejustificate. Viitorul oricărei societăţi, a oricărui organism social-cultural şi civic, ce doreşte să perpetueze şi să apere anumite valori, verificate şi atestate în durata scurtă ori lungă a istoriei, este reprezentat de tineri. Or, peisajul demografic pe care îl putem observa, în cazul Asociaţiunii, este mai mult decât edificator în privinţa viitorului. Segmentul de persoane cu vârsta de peste 50 de ani domină, incontestabil, acest peisaj. Segmentul de vârstă intermediară, 35-50 de ani, precum şi cel cu vârsta sub 35 de ani, sunt prezente în mică măsură. Astfel că speranţele de supravieţuire ale unui organism ce pare, deja, condamnat de istorie, sunt puse sub semnul întrebării. Grave şi intolerabile sunt obtuzitatea şi indolenţa pe care le manifestă unii indivizi care au ajuns, poate mai mult printr-un joc al hazardului şi al unor situaţii de conjunctură, pe care au ştiut să le speculeze, în postura de conducători a ceea ce era catalogat, odată, cu epitetul de „academie a românismului”. Câţi dintre aceşti lideri de conjunctură ştiu, într-adevăr, ce înseamnă Astra în istoria naţională? Câţi dintre membrii Astrei cunosc realizările şi personalităţile Asociaţiunii şi importanţa existenţei unor structuri astriste în ţară şi în jurul României?

            Aproape orice încercare de conturare a unei perspective diferite de cea oficială este taxată drept rebeliune. Orice solicitare de schimbare şi de adaptare este privită ca o tentativă de preluare a puterii. Momentul 1 ianuarie 2007 îşi va releva, în perioada următoare, semnificaţiile pentru acest organism decrepit şi îmbătrânit, care este Astra. Rămâne de văzut dacă va fi capabil să se adapteze şi să supravieţuiască. Mimarea schimbării este benefică pentru cei care cred în iluzii. Hrana actuală a Asociaţiunii este reprezentată de un romantism naţional de mult apus şi permanent contestat de realităţile cotidianului.

Or, în amalgamul de state şi de naţiuni înglobate în Uniunea Europeană, păstrarea specificului naţional, a istoriei şi a valorilor proprii, sunt obiective de substanţă, receptate ca atare de acele comunităţi conştiente de necesitatea păstrării propriei identităţi. Aceste chestiuni pot fi abordate eficient de societăţi şi organizaţii de un anumit impact la nivelul societăţii civile, precum Astra. Şi este foarte probabil ca, în actuala închegare europeană, acest mod de a păstra şi de a promova reperele naţionale să fie printre puţinele accesibile şi acceptate de către diriguitorii aşa-zisei Europe unite. Rămâne de văzut, însă, dacă Astra va fi capabilă să-şi asume această misiune, mai ales în condiţiile în care manifestă o incapacitate structurală şi mentală de receptare a modificărilor impuse de realităţile naţionale şi internaţionale.

În mai multe rânduri am atras atenţia asupra necesităţii modificării discursului promovat de Asociaţiune. Astra se dovedeşte a fi, în continuare, o organizaţie prizonieră a trecutului, incapabilă să se adapteze cerinţelor societăţii contemporane. Iar acest prizonierat, această letargie, se manifestă nu doar în ceea ce priveşte strategia de viitor a Asociaţiunii, deci nu doar din punct de vedere istoric, ci şi la nivel mental, fapt dovedit de modul în care se desfăşoară aproape toate manifestările astriste.

În condiţiile în care România este membru al Uniunii Europene, rolul  asociaţiilor şi organizaţiilor culturale precum Astra va fi deosebit. Acestor asociaţii şi organizaţii culturale neguvernamentale le va reveni nu doar responsabilitatea exprimării anumitor tendinţe ale societăţii civile, ci şi misiunea promovării şi menţinerii unor valori şi aspecte de esenţă naţională, atât în cadrul statului român, cât şi în rândul comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării. Iar importanţa activităţii desfăşurate de respectivele asociaţii şi organizaţii creşte în mod exponenţial, dacă ne gândim la faptul că acestea pot fi excelenţi ambasadori ai culturii şi istoriei naţionale, mai ales în cazul în care, din varii motive, statul român nu poate acţiona la nivel politic şi diplomatic oficial.

Modificarea tipului de discurs promovat de Asociaţiune, precum şi a tonului aferent, se dovedesc cu atât mai necesare, cu cât şi-au dovedit, deja, inutilitatea; alt motiv pentru aceasta este cel referitor la simpatia şi aderenţa scăzute de care se bucură astfel de manifestări în cadrul mult pomenitei Uniuni Europene.

În perioada de când sunt membru al Astrei am avut, însă, ocazia să mă conving de o anumită realitate: oricâte semnale şi încercări de redresare ar exista, astfel de mesaje, ce vizează necesitatea efectuării unor modificări structurale, rămân şi vor rămâne fără nici o urmare concretă, în condiţiile păstrării unei opacităţi mentale şi atitudinale din partea celor care îndrumă, actualmente, destinele Astrei, atât la nivel central, cât şi local. Inutilitatea unor astfel de tentative devine şi mai clară în condiţiile respingerii şi îndepărtării celor care văd şi înţeleg altfel realităţile. Or, în atari condiţii, şi soarta celor arătate aici este, deja, cunoscută. Astfel că… DESPRE ASTRA, NUMAI DE BINE!

Mircea-Cristian GHENGHEA

(„Constelaţii ieşene”, an II, nr. 2 (6), Iaşi, iunie 2007)

[1] Georgie Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei. Pe doue sute de ani din urmă, III, Sibiiu, Tipografia W. Krafft, 1891, p. 260-261.

[2] În şedinţa inaugurală din 23 octombrie / 4 noiembrie 1861, Andrei Şaguna arăta, printre altele: „Iată, domnilor! a sosit ziua cea dorită pentru înfiinţarea unei Asociaţiuni, care să aibă de problemă «literatura română şi cultura poporului român».

Mărturisesc sincer convingerea mea, că eu problema asociaţiunei noastre o caracterizez pe cât de nobilă şi frumoasă şi unică în felul său astăzi în întreaga noastră naţiune din toate părţile, unde se află ea, pe atât şi de serioasă şi grea, pentru că cere o perseverenţă de fer şi un sacrificiu din inimă. Acestea le afirm eu după natura scopului Asociaţiunei, care este înaintarea literaturei române şi a culturei poporale în deosebite ramuri prin studiu, prin elaborarea şi editarea de opuri, prin premii şi stipendii pentru diferitele specialităţi de ştiinţe şi arte” – a se vedea Actele privitoare la Urdirea şi înfiinţarea Asociaţiunei Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român. Ediţia a II-a, ed.: Dumitru Acu, Sibiu, Editura Asociaţiunii ASTRA, 2005, p. 81.

[3] C. K. Брьісяkин, Kультура Бесарабии 1918-1940, Kишинев, Штиинца, 1978, p. 82 (S. C. Brîsiakin, Cultura Basarabiei 1918-1940, Chişinău, Ştiinţa, 1978).