Căutare

Dennis Ager - "Francofonia în anii ’90. Probleme şi oportunităţi" (prezentare de carte)

Francofonia în anii ’90. Probleme şi oportunităţi

 Dennis Ager

 (prezentare de carte)

  Pe parcursul său zbuciumat, istoria a cunoscut perioade dominate de imaginea unei anume ţări sau a unei anume culturi. Spre exemplu, se poate vorbi de un secol spaniol, culminând cu grandioasa operă politică a lui Carol Quintul, se poate vorbi de un secol francez dominat de figura legendară a lui Napoleon, sau de un secol anglo-american construit pe ideile democratice care au surpat regimurile totalitare de extremă dreaptă.

Fortificată de victoria împotriva nazismului după cel de-al doilea război mondial şi a comunismului, după Războiul Rece, America şi-a impus propria cultură, limbă sau mod de viaţă, exportând poate cel mai de preţ bun al său - visul american. Vis care i-a călăuzit pe: George Washington, în războiul de independentă, pe Abraham Lincoln, în războiul de secesiune, pe Woodrow Wilson în timpul procesului de pace de la Versailles, sau pe carismaticul J.F.Kenedy în timpul conflictului din Indochina.

Aparent fără niciun efort, Statele Unite, „patrie a libertăţii”, au exportat propriul mod de viaţă şi propriile idealuri prin muzica lui Elvis Presley, prin filmele lui Humphrey Bogart, sau prin talk-show-urile pline de substanţă ale lui Larry King sau Oprah. Astăzi visul american reprezintă o industrie de „entertainment” de miliarde de dolari, consumată cu aviditate în lumea întreagă şi un model de succes al politicii de „soft power”.

Aşadar, astăzi trăim secolul american. Dar oare în acest secol american mai este loc şi pentru altceva? Ne mai putem îndrepta atenţia şi asupra altor produse media-culturale fără inscripţia „made in U.S.A.”? Orgolioasa cultură franceză răspunde afirmativ, sau cel puţin încearcă să ne facă să credem acest lucru. Un asemenea demers este urmat de către Dennis Ager, care cum altfel putea să ni se adreseze decât în limba „americanului” Shakespeare.

Dennis Ernest Ager, autor al lucrărilor „Language Policy in Britain and France” şi „Sociolinguistics and Contemporary French”, îşi manifestă şi în lucrarea adusă de noi în discuţie, „Francophonie” in the 1990’s. Problems and Opportunities, interesul pentru problemele pe care le întâmpină francofonia şi pentru competiţia dintre francofonie şi cultura anglo-americană.

După cum însuşi autorul notează în prefaţa lucrării, „Francophonie” in the 1990’s examinează câteva dintre problemele şi oportunităţile cu care se confruntă ţările vorbitoare de franceză, la mijlocul anilor ’90 şi investighează natura diversă a statelor şi regimurilor unde se vorbeşte această limbă. Totodată, Dennis Ager, afirmă că scopul cărţii sale este acela de a aduce în faţa cititorului informaţii şi opinii despre francofonie vorbitorilor de limbă engleză interesaţi de discipline precum: studiile de franceză, studiile de relaţii internaţionale comparate, sociolingvistică, politică, economie şi, nu în ultimul rând, celor preocupaţi de o problematică mult mai profundă legată de limbă şi identitate. De asemenea  „Francophonie” in the 1990’s este o prezentare a felului în care se plasează francofonia pentru a înfrunta provocările viitorului.

Lucrarea lui Dennis Ager este structurată în trei părţi şi zece capitole. Astfel în Introducere este expus un scurt istoric al francofoniei, o definiţie operaţională şi câteva aspecte privind raportul dintre limbă şi identitate în cadrul francofoniei. Aici aflăm că, iniţial, termenul „francofonie”, inventat de Onesime Reclus în anii 1880, desemna acele tări în care se vorbea limba franceză ca limbă oficială sau ca a doua limbă. Astăzi termenul este folosit în diverse accepţiuni: prima dintre acestea se aplică pentru acele tări sau regiuni în care franceza este folosită ca mod de comunicare, chiar dacă este sau nu limbă oficială. Cel de-al doilea sens este întrebuinţat pentru a descrie o organizaţie de state şi regiuni ale căror lideri se întâlnesc cu regularitate pentru a schimba idei sau păreri şi pentru a pune în aplicare politici sau proiecte. Cel de-al treilea sens este întrebuinţat pentru a desemna nu atât un spaţiu geografic sau lingvistic, ci pentru a sugera o apropiere culturală, o atitudine, o ideologie, o credinţă într-un spirit comun inspirat de istoria Franţei, de limba şi cultura sa, dar nu neapărat folosind franceza.

Partea întâi este dedicată fenomenului de formare a limbii franceze, începând cu stabilirea romană din anul 100 î.Hr. (în zona ocupată azi de Franţa, Belgia, Luxemburg şi Iatalia), continuând cu invaziile francilor şi formarea primelor dialecte franceze, până în 1539, când dialectul parizian este impus în Franţa ca limbă oficială. Momentul amintit, strâns legat de afirmare Franţei ca primul stat naţional modern, a reprezentat un moment cheie în dezvoltare ulterioară a dialectelor franceze. Treptat, Franţa a reuşit în să extindă folosirea dialectului parizian pe întreg teritoriul său (deşi o serie de particularităţi s-au păstrat până în secolul al XIX-lea), în timp ce în Belgia, Elveţia şi Luxembourgul au continuat să se dezvolte separat dialectele „franceze” locale.

Limba lui Voltaire este în prezent folosită ca „prima limbă” de peste 100 milioane de oameni, mult mai muţi vorbind franceza ca a doua limbă sau ca limbă străină. Franceza este limba oficială în mai mult de 30 de ţări, în cadrul unor organizaţii sau grupări de anvergură internaţională, este alături de engleză, rusă, chineză, spaniolă, arabă, limbă a diplomaţiei, şi, nu în ultimul rând, este limbă oficială a Jocurilor Olimpice.

În partea a doua sunt puse în discuţie problemele cu care s-a confruntat şi se confruntă fenomenul francofon, problema limbii engleze şi a altor limbi universale, problema economiei şi a organizării instituţionale a francofoniei şi nu în ultimul rând problema noului tip de colonialism sau fenomenul DOM-TOM (Departaments & Territoires d’Outre-Mer).

Ultima parte a lucrării este dedicată oportunităţilor francofoniei de a se dezvolta în trei spaţii total diferite de pe glob - Africa, Asia şi zona Pacificului, Europa.

Fiind expresia unei mari culturi, limba franceză reprezintă un liant pentru multe comunităţi de pe glob, aceasta dând naştere în timp unei identităţi comune. Astăzi, comunitatea internaţională francofonă oferă suport multor state din Lumea a Treia, pentru state potenţial izolate sau pentru comunităţile vorbitoare de franceză din statele mari.

În anumite accepţiuni franceza este o limbă care simbolizează nealinierea, distanţarea sau conflictul. În Belgia şi Canada franceza este un simbol al rezistenţei la majoritate, în timp ce în multe state africane ea simbolizează elitismul excluzionist al culturilor locale. Un alt motiv pentru care limba lui Voltaire este considerată o limbă a conflictului, îl reprezintă interesul Franţei pentru teritoriile sale „de peste mări” (DOM-TOM (Departaments & Territoires d’Outre-Mer), văzut ca o rămăşiţă a colonialismului, ca o tendinţă de instaurare sau menţinere a controlului asupra unor state şi populaţii împotriva voinţei lor.

În încheiere, autorul menţionează că Francofonia nu a câştigat încă bătălia pentru impunerea unei identităţi acceptate de toate comunităţile francofone, poate din cauza aspectelor de factură colonialistă, poate din cauza lipsei de coerenţă la nivel instituţional. Aşadar duşmanii francofoniei nu sunt numai în exterior (cultura anglo-americană sau cea islamică) ci şi în interior (lipsa unei viziuni unitare asupra a ceea ce ar trebui să reprezinte francofonia, sau incoerenţa instituţională). Pe parcursul său zbuciumat, istoria a cunoscut perioade dominate de imaginea unei anume ţări sau a unei anume culturi. Spre exemplu, se poate vorbi de un secol spaniol, culminând cu grandioasa operă politică a lui Carol Quintul, se poate vorbi de un secol francez dominat de figura legendară a lui Napoleon, sau de un secol anglo-american construit pe ideile democratice care au surpat regimurile totalitare de extremă dreaptă.

Ştefan-Cătălin Trofin, Masterand