EVENIMENTE
04.09.10
Simpozion al Asociatiei "Est-Democratia": "Diplomati romani si straini in istoria Romaniei"
Asociatia "Est-Democratia", impreuna cu Institutul de Istorie "A.D. Xenopol", organizeaza in zilele de 17-18 septembrie simpozionul cu tema: "Diplomati romani si straini in istoria Romaniei". Evenimentul va fi gazduit de Muzeul Unirii din Iasi, str. Al. Lapusneanu. Vor fi prezenti specialisti in istorie si relatii internationale din Iasi, Bucuresti, Craiova Chisinau, Targoviste.
25.06.10
Dezbatere - Armata Romana la Portile Orientului
Asociatia "Est-Democratia" va invita vineri, 25 iunie, ora 12, la Casa Pogor, sala Pod-Pogor, la dezbaterea cu tema: " Armata Romana la Portile Orientului". Invitati: locotenent Ciprian Ignat si locotenent Silviu Velescu - Brigada 15 Mecanizata "Podu Inalt" si Lucian Dirdala - analist de relatii internationale. Intilnirea va fi deschisa de o prezentare a mediului international in secolul XXI si a situatiei din Orientul Mijlociu, in special. Apoi, vor fi prezentate si comentate imagini si evenimente din activitatea Batalionului iesean "Lupii negri", din Irak si Afganistan.
03.06.10
Expoziţia ”Jurnal de modă...moda feminină la 1900” itinerată la Muzeul Unirii-Iaşi
Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Naţional de Istorie a României, Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Iaşi, Muzeul Literaturii Române, Iaşi, itinerează expoziţia "Jurnal de modă...moda feminină la 1900", în cadrul Complexului Muzeal Naţional "Moldova" – Muzeul Unirii din Iaşi. Vernisajul va avea loc marţi, 8 iunie 2010, orele 17.00, la sediul Muzeului Unirii, strada Al. Lăpuşneanu, nr. 12.
24.05.10
Cerul pe Pamant. Sacru si modernitate la inceput de mileniu III.
Asociatia "Est-Democratia" si Muzeul Literaturii Romane organizeaza dezbaterea "Cerul pe Pamant. Sacru si modernitate la inceput de mileniu III", moderata de dr. Andi Mihalache. Evenimentul va include lansarea albumului "Manastiri Moldave" (Bogdan Onofrei) si o dezbatere despre arta, patrimoniu si rolul religiei in secolul XXI. Vor fi prezenti oameni de arta, istorici si preoti.
09.05.10
"Curajul de a înfrunta dictatura - Revolta studenţilor ieşeni din 1987"
Asociaţia "Est - Democratia" vă invită la dezbaterea cu tema - "Curajul de a înfrunta dictatura - Revolta studenţilor ieşeni din 1987". Sunt invitaţi foşti studenţi şi profesori din acea peroadă, istorici şi analişti politici. Dezbaterea va avea loc miercuri, 12 mai, orele 17, la Muzeul Literaturii Române, sala Pod-Pogor, str. Vasile Pogor nr. 4.
17.04.10
Dezbatere “Şansele şi rolul tinerilor în politică. Oportunităţi, speranţe, deziluzii”
Va invitam la dezbaterea organizată de Asociaţia “Est-Democraţia” împreună cu Muzeul Literaturii Române. Invitaţi: liderii organizaţiilor de tineret din partidele politice parlamentare. Filialele ieşene. 28 aprilie, la Casa Pogor.
"Romantism si modernitate”, coordonatori Andi Mihalache si Alexandru Istrate
Am participat, cu ocazia Targului de Carte Gaudeamus, la o dezbatere privind volumul pe care, de cinci saptamani incheiate, il comentez aici, la Noua revista vorbita. Toti cei de acolo, intre care ma includ cu sfiala, erau filologi, asa zicand, de traditie. Paul Cornea – poate cel mai de seama specialist al nostru in Romantism. Mircea Anghelescu – autor al catorva carti fundamentale privitoare la preromantism (de altfel, el a introdus la noi, cu succes, conceptul), la calatoria in secolul al nouasprezecelea si, nu mai putin, la raporturile, exotice si ele, dintre literatura romana si aceea a Orientului Apropiat. Iulian Costache – celebru prin debutul sau recent cu volumul Eminescu. Negocierea unei imagini. Si, in fine, Costi Rogozanu, cel mai inzestrat critic literar al generatiei tinere. Entuziasmul tuturor, pe care-l impartasesc fara nici o rezerva, viza maniera inovativa in care evolueaza cartea, departandu-se de bunele si de relele filologiei. Aproape nimic din ce e acolo nu aminteste macar de elitismul vanjos al interpretarilor de text sau de datatul, de multi ani incoace, argument estetic. Nu exista trasee complicat structuraliste, dupa cum nu exista nici apel la valoare in sine. Nici demitizare, nici tamaiere academica.
E, cred, cea mai americaneasca realizare stiintifica publicata la noi dupa Revolutie. Fara ostentatie, studiile culturale isi spun, totusi, cuvantul. Romantismul beneficiaza nu de o impachetare vandabila, ci de o tentativa de intelegere din interior. M-a uimit sa constientizez cate documente ascunde acesta. Practic, avem de-a face cu o etapa istorica imbibata de text. Si nu pot sa nu apreciez, in consecinta, intuitia formidabila a catorva poeti opzecisti care, coborand in timp atat de adanc cat vor, se opresc, de cele mai multe ori, in tumultuosul secol al romantismului. Pentru devoratorii de text, intervalul acesta nedefinit are toate datele unei atractii turistice.
Cat priveste cartea ca atare, ea promoveaza, in toate sensurile, un nou istorism. Si cu, si fara majuscule. Volumele de poezii, nuvelele mai mult sau mai putin exemplare, cartile de memorialistica deghizata in proza sunt, laolalta, eliminate din scena, in locul lor aparand seturi de acte, din perspectiva majora, aproape anonime. Decorul, neted altadatata, devine acum basorelief.
Istoria a patruns dinamic in discutia asupra Romantismului de la noi. Cel putin asa se vad lucrurile dinspre tabara filologiei aplicate. Numai ca, la dezbatere, ascultandu-i interesat pe ce doi coordonatori (care promit serioase continuari ale initiativei), am fost contrariat sa observ la ei satisfactia de a fi impregnat cercetarea istorica de ceva literatura. Exact invers decat avusesem, eu unul, impresia. Va sa zica eu, filolog de formatie, vad Romantism si modernitate drept o fericita cotitura metodologica inspre istoria mentalitatilor; iar Andi Mihalache si Alexandru Istrate, istorici de meserie, traiesc succesul de a fi directionat volumul inspre zonele alunecoase ale discursului literar. Ar fi banal si nedrept sa constat ca adevarul e la mijloc.
Fiindca gradul de interes al acestei munci colective e la randul lui departe de a fi moderat. E extrem.
Cosmin CIOTLOS