Căutare

Ziua Naţională a României - Gînduri de 1 Decembrie

Ziua Naţională a României

Gînduri de 1 Decembrie

  Au statele /statele naţionale cîte o zi a lor; un semn al necesităţii focalizării energiilor în vederea reafirmării şi consolidării indentităţii comunităţii cetăţenilor, alături de drapel, imn şi alte simboluri. Există o certificare recentă a justeţii acestui procedeu: Uniunea Europeană, pe cale de a se articula, caută simboluri identitare. A adoptat ziua de 9 Mai, are un drapel şi Oda Bucuriei serveşte ca imn.

Punînd astfel problema, sîntem în căutarea unghiului potrivit pentru a desluşi semnificaţia zilei de 1 Decembrie adoptată, în vîrtejul schimbărilor, drept ziua naţională a României. Decizia adoptării acestei zile naţionale măsoară, în sine, atît amplitudinea schimbării, cît şi nevoia situării în prelungirea tradiţiei.

În definitiv, direcţia dezvoltării României trebuia căutată în zona normalului existent înaintea “alunecării”, pe rînd, a ţării în sferele de influenţă germană şi, respectiv, sovietică; înainte de Războiul al Doilea Mondial şi de consecinţele lui, între care menţionăm limitarea ideii de suveranitate sub presiunea colosului sovietic.

Mai există un nivel al explicării deciziei pentru această zi naţională şi acesta ţine de cele petrecute la sfîrşitul Primului Război Mondial; atunci s-a împlinit aspiraţia românilor de a trăi împreună într-un stat naţional unic. S-a scris inspirat despre unicitatea, prin amplitudine, în Europa a faptei românilor adunaţi la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, despre momentul de graţie al întîlnirii lor cu lumea şi cu istoria. Efortul românilor din 1918 se sincroniza cu acela al popoarelor Europei Centrale şi de Sud-Est, doritoare de o viaţă naţională proprie. În Europa şi în România se articulase convingerea că realizarea proiectului naţional era o premisă a modernizării şi a evoluţiei democratice. Dezvoltarea României după 1918, întreruptă de Al Doilea Război Mondial, oferă argumente care validează justeţea acestei convingeri.

Pentru cel ce-şi îndreaptă gîndurile asupra semnificaţiei zilei naţionale a României - 1 Decembrie, întrebări tulburătoare se profilează: ne uităm spre 1 Decembrie cu faţa spre trecut sau spre viitor? Care este linia cumpănită şi înţeleaptă cu care să întîmpinăm viitorul şi să facem faţă schimbărilor cu ritm accelerat? Ce ne ajută din trecut să acceptăm înnoirea fără a ne pierde firea?

Sărbătorim ziua naţională într-un moment care, ca toate celelalte, este plin de semne, uneori contradictorii. Se îndreaptă ţara spre şansa promisă de a reduce decalaje de dezvoltare pe care, în plan economic mai ales, le tîrîm de secole. Încleştaţi în lupta cotidiană pentru trai decent, dreptate şi prosperitate, oamenii de rînd par a prezenta şi opacitate faţă de momentele înălţătoare ale celor mai vechi. Dau a se sfii unii profesori, în clasă, să mai pună pasiune lînga conceptele de patrie şi naţiune, aceasta şi ca o reacţie la retorica naţionalistă exacerbată interesat în regimuri vremelnice; tot o abatere de la normal. Efectele asupra copiilor pot fi răvăşitoare din perspectiva constituirii unei comunităţi a cetăţenilor care să impună respect în imperiul neasemuit pe cale de a se naşte - Uniunea Europeană. Apar excese de zel şi oportunisme care pot fi dăunătoare pe termen lung.

Avem, mai avem, nevoie de identitatea naţională. O putem menţine inteligent fără a o constitui într-un obstacol în faţa realizării indentităţii europene. Gîndind profund şi autentic asupra semnificaţiei Zilei Naţionale de 1 Decembrie, vom înţelege fiecare, “de la vlădică la opincă”, căile reale pentru eliminarea toxinelor naţionalismului care, plasînd accentele pe ceea ce ne desparte, ne-au împins spre sinucidere prin cele două războaie mondiale ale secolului al XX-lea; un veritabil Al Doilea Război de 30 de ani (1914 - 1945), s-a spus, care a adus  marile puteri europene la rangul de puteri de mîna a doua şi a diminuat locul Europei în lume.

A venit vremea pentru fiecare dintre noi să păşim mai hotărîţi spre eliberarea de prejudecăţi - în măsura omenească posibilă - , spre toleranţă şi spre înţelegerea şi acceptarea celuilalt, a celui care este diferit din vreun punct de vedere; a venit vremea să acţionăm şi să învăţăm a trăi împreună. Fie ca Ziua Naţională să ne fixeze în minte aspiraţia străbunilor de a realiza nu numai o Românie Mare, ci şi una democratică, încăpătoare şi dreaptă pentru toţi cetăţenii ei; extremismele de toate felurile au deformat această aspiraţie.

Experienţa acumulată poate fi citită şi într-o cheie care relaxează firesc relaţia dintre normal şi spaţiu…. Situarea faţă de normalitate, se poate observa, a fost mai adecvată în oricare stat mic al Europei Occidentale în raport cu aceea existentă în imperii aspirînd să se întindă de la Pacific la Atlantic…

La sfîrşitul anului 1918 dovedeau românii capacitatea de a fi în consonanţă cu restul lumii; Ziua Naţională de 1 Decembrie ne-o aminteşte. Multe s-au abătut în timp asupra dreptului la autodeterminare şi asupra ideii de stat naţional şi aceasta mai ales pe relaţia cu marile puteri atît de vizibilă în preajma şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi mai ales după aceea; pe această relaţie s-a conturat tendinţa realizării statului naţional omogen etnic, cortegiul suferinţelor aferente fiind cunoscut. De pe “versantul” acestei orientări s-a remarcat atît tendinţa exacerbării importanţei graniţelor politice, cît şi nevoia “spiritualizării frontierelor” - un proces astăzi în derulare.

Este semnificativ faptul că astăzi s-a ajuns să se afirme: “ Nu împărţirea pe naţiuni ameninţă Europa, ci dorinţa naţionlităţilor foarte mici de a-şi întemeia propriile state naţionale bazate pe o unitate himerică şi irealizabilă a naţiunii, limbii şi teritoriului statal… Europa nu trebuie să depăşească ideea de naţiune, ci ficţiunea unităţii obiective şi inevitabile dintre popor, naţiune, istorie, limbă şi stat… Suprastatul va fi aşezat pe fundamentul naţional…”.

Am selectat afirmaţii care pot favoriza pledoaria (imposibilă în acest spaţiu tipografic) pentru menţinerea naţiunii în setul valorilor româneşti şi Ziua Naţională se poate constitui într-un impuls pentru efortul intelectual de degajare a conceptului de componente producătoare de toxine. Vom avea energia necesară? Necesară şi pentru folosirea dreptului la autodeterminare în vederea realizării unităţii europene compatibilă cu soluţionarea problemelor (tot mai multe) care depăşesc resursele şi competenţele statului naţional. Evident, aceasta implică sacrificii pe mai multe paliere şi pentru a le accepta esenţială devine gîndirea profundă în stare să perceapă urmările pe termen lung.

Noi credem că momentul, încărcat şi cu incertitudini, solicită din nou prezenţa şi responsabilitatea intelectualilor pentru destinul ţării şi al celor care muncesc tăcut, rîvnind la o ţară care să fie şi a lor, uneori în numele atîtor sacrificii, ştiute şi neştiute… Mai credem că s-ar cuveni să menţionăm tradiţia în postura de “cod al manierelor elegante”, aşa cum alte naţiuni ale Europei şi ale lumii o fac, rîvnind la asimilarea cît mai firească şi mai puţin dureroasă a noului. Astfel pusă problema, nu credem că tendinţa marginalizării profesorului de istorie şi a istoricului, în genere, este inspirată. Istoria/ experienţa poate fi citită în chei diferite şi a o ocoli se poate dovedi contraproductiv; schimbarea mentalităţilor, des invocată şi atît de necesară, să se suprapună oare complet pe uitarea de sine?

Întîlnirea inspirată a românilor cu istoria la 1 Decembrie 1918 trebuie să ne inspire pentru căutarea inteligentă, tenace şi cinstită a căilor de a asigura fiecăruia din noi şi ţării a unui destin onorabil în această lume multiplu convulsionată, proiectul Uniunii Europene prezentîndu-se astăzi ca o şansă.

Prof. univ. dr. I. CIUPERCĂ